luni, 1 iunie 2015

Cum sa faci poze de calatorie mai bune (fara sa dai bani pe un aparat scump)



  • La îndemnul mai multor cititori ai blogului care s-au declarat fani înrăiți ai pozelor mele, am reușit într-un final să pun cap la cap acest articol cu câteva reguli și ponturi foarte simple pentru a face poze mai bune, care sper să fie util pentru cât mai multă lume. Nu de alta, dar în ziua de astăzi mai toată lumea are cont de facebook și își postează acolo poze din vacanță și nici cei ce povestesc despre ele pe bloguri nu sunt puțini.
  • Așadar acest articol este pentru:
  • – Începători sau amatori ce postează poze pe facebook și/sau bloguri
  • – Începători ce au săpunieră și pe care îi bate gândul să își cumpere un aparat mai scump cu care să facă poze mai bune
  • – Începători sau amatori ce au deja un DSLR / mirrorless / bridge dar consideră că nu au cunoștințele necesare ca să facă poze mai bune cu el
  • – Amatori ce au deja un DSLR / mirrorless / bridge și CRED că au cunoștințele necesare ca să îl folosească (crede-mă, întotdeauna este ceva de învățat)
  • Încep prin a menționa că nu sunt fotograf profesionist, ci doar un amator, un om normal care de-a lungul timpului și-a descoperit pasiunea pentru fotografie și a evoluat de la o călătorie la alta (se poate vedea cu ușurință dacă vă uitați la postările din primii ani). Mi-au trecut prin mână aproape toate tipurile de aparate foto care s-au găsit pe piață în ultimii 8 ani (am avut și „săpunieră”, și DSLR, iar acum am un mirrorless Sony Alpha 6000 + 16-50) . Poziția din care scriu acest articol este așadar nu una a unui atotștiutor (Slavă Domnului mai am și eu atââât de multe de învățat, câtă frunză și iarbă), ci a unui om care a făcut TOATE greșelile pe care le voi menționa mai jos. Unele mi-au fost semnalate de prieteni, pe altele le-am aflat de la câteva ateliere la care am participat, iar pe altele le-am învățat singură, the hard way. Tare mi-ar fi plăcut să le fi găsit și eu pe toate puse într-un singur loc, de la început :)
  • În schimb, la început am făcut fix ce face TOATĂ lumea care se decide că vrea să facă poze mai bune: mi-am aruncat într-un sertar săpuniera și mi-am luat un DSLR :))) Entry level, dar oricum. Era un Nikon D3000. Țin minte și-acum, am dat pe el 2000 de lei în decembrie 2009. L-am luat în rate, pe Card Avantaj, că n-aveam noi atâta bănet de dat deodată pe vremea aia :)) După care am făcut poze cu el pe modul automat încă vreun an :)) Dacă mă uit în urmă, nu există aproape nicio diferență între pozele pe care le făceam cu săpuniera și pozele pe care le-am făcut cu DSLR-ul în primul an.
  • Acesta este poate cel mai răspândit clișeu din acest domeniu: să crezi că doar cu un aparat mai bun (aka mai scump) poți face poze mai bune. Aparatele mai scumpe nu fac poze singure. Tot tu faci poza aia. Tot tu încadrezi, tot tu alegi ce pozezi și cum, tot tu gândești. Un om face o poză, nu un aparat.
  • Însă dacă tu în prezent faci poze așa:
  • este absurd să crezi că dacă îți iei un aparat mai bun, automat peste noapte vei face poze așa:

  • Ambele poze au fost făcute cu aparatul meu actual, Sony Alpha 6000 + 16-50.
  • De fapt, calitatea unei fotografii depinde în primul rând de:
  •  Talentul și creativitatea fotografului (cât de bine știe să se folosească de lumină și subiectul / subiectele pe care le fotografiază, etc)
  •  Abilitățile tehnice (cât de bine își cunoaște aparatul)
  •  Postprocesare (cât de bine știe să folosească un program de prelucrare)
  • Și abia în ultimul rând de aparatul foto (cât de performant este). Contrar a ceea ce crede majoritatea, acesta contează cel mai puțin. Am fost o dată la un atelier la care despre aparat nu s-a discutat ABSOLUT deloc (cuvintele apertură, expunere, white balance nici nu s-au auzit). Și a fost poate cel mai bun curs la care am fost vreodată. Desigur, și acestea sunt foarte importante, mai ales dacă vrei să treci de la începător la avansat), însă sunt pe locul 2. Degeaba înveți mai întâi detaliile tehnice dacă nu știi să compui și să respecți cele mai elementare reguli. E ca și cum ai face mai întâi liceul și pe urmă clasa întâi. În primă fază, când ești începător, mai ales dacă ai un aparat compact („săpuniera”), trebuie învățate regulile de bază, și abia apoi se intră în detalii.
  • Pentru că până la urmă, ce este fotografia? Un mod artistic de a transmite un mesaj, o idee sau o informație. Așadar scopul principal este să știm să transmitem prin intermediul unei poze, și asta se poate face cu absolut ORICE aparat, chiar și cu camera unui telefon mobil.
  • Așadar, nu te grăbi să îți cumperi un aparat mai scump/mai bun/ mai mare/ mai șmecher sau mai știu eu cum. Învață mai întâi să faci poze mai bune cu aparatul pe care îl ai, și abia mai târziu, când deja ai învățat cum funcționează lucrurile, poți trece la un alt aparat. Până atunci oricum vei ajunge să te cunoști și pe tine mai bine, și s-ar putea să descoperi că nu ai nevoie de un alt aparat sau că ți s-ar potrivi unul diferit de ceea ce credeai inițial că ai nevoie.
  • S-ar putea de exemplu să descoperi că nu poți sau nu vrei să cari după tine un aparat atât de mare și greu precum un DSLR, sau că nu ai răbdarea sau condițiile necesare mereu pentru a schimba una-două obiectivele între ele, sau că pur și simplu preferi să pozezi pe auto în loc să bibilești mereu la setări.
  • Sunt situații și situații, oameni și oameni, și nu orice aparat sau stil se potrivește oricui, oricând și oriunde. Fiecare trebuie să-și găsească propriul stil și să afle ce aparat i se potrivește, și cel mai bine este să îți dai seama de toate astea înainte să cheltui o căruță de bani pe aparate scumpe.
  • Așadar destul cu detaliile, să trecem la ceea ce e mai important, adicătelea câteva reguli și ponturi extrem de simple ca să faci poze mai bune, care nu au nicio legătură cu aparatul pe care îl ai. Acestea sunt complet banale pentru mulți, dar în același timp sunt extrem de utile unui începător sau celor ce nu au un ochi foarte bun. Însă ochiul se poate antrena, așa că stai fără grijă :)
Nu taia picioarele (sau capetele) oamenilor pe care ii pozezi
  • Indiferent că-ți pozezi soția/soțul, copilul, prietenul cel mai bun sau pe un necunoscut, fă-i o faptă bună și încadrează-l pe tot în poză. Atât el cât și universul îți va mulțumi. Nu îi tăia nici jumate de cap, nici picioarele de la glezne în jos. În afară că arată mult mai bine, te scutești și de ceva înjurături.
De curiozitate, m-am uitat la pozele cu Emilian și cu mine făcute de necunoscuți în ultimi ani, și în TOATE avem picioarele tăiate. Ok, nu toate, DOAR 95%. Când călătorești doar în 2, practic nu prea ai ce face dacă vrei o poză în care să nu vă apară doar capetele, și trebuie să rogi necunoscuți pe stradă să vă facă o poză. Nu îmi vine să înjur autorii, dar îmi vine să-mi plâng în pumni când le văd și să strig la ceruri „De ceeeeeeeeeee???”.
  • Așa NU


  • Așa DA
  • Caută să direcționezi ochii celor ce privesc pozele tale cu ajutorul liniilor. Fie că e o vorba de o cărare, o balustradă, liniile de cale ferată sau benzile de pe șosea, toate fac o mare diferență.
  • Exemple:



Nu prelucra excesiv / strident

  • Cei care trec de nivelul de începător cu siguranță vor începe să-și dorească să și prelucreze pozele. Pentru mulți însă, e o capcană, pentru că ajung să prelucreze mult prea excesiv. Știm cu toții acele poze mult prea saturate, sau mult prea HDR-uite, sau mult prea sharp-uite. Ajung pur și simplu să arate rău. Ca în orice alt aspect din viață, cheia este discreția, moderarea. Evident că procesarea poate face minuni, dar nu trebuie abuzat de ea.
  • Așa NU

  • Așa DA

6 comentarii: