În 2015 am reușit să ajungem și la Disneyland Paris. Voiam să cunosc lumea de poveste de acolo și să înțeleg de ce toți vor să viziteze acest parc de distracții.
Fiind cazați în Paris, ne-am îndreptat cu mașina personală spre Marne-la-Vallee unde am ajuns după aprox. 30 min. Din câte știu există și trenuri care fac legătura între capitala Franței și Disneyland.
Disneyland Paris este compus din două parcuri: Disneyland Park și Walt Disney Studios Park. Se pot achiziționa bilete pentru unul dintre ele sau pentru ambele, pentru o zi sau mai multe.
După ce am plătit, am luat harta și am început să ne plimbăm. Nu îmi place să mă urc în tot felul de mașinării, voiam doar să privesc și să admir. Am început cu Disneyland Park. Acesta este împărțit în 5 zone:
1. Main Street, U.S.A. – aici vă puteți bucura de farmecul unui mic oraș din anii 1900.
2. Fantasyland – personajele din poveștile voastre preferate vă așteaptă în această zonă a parcului.
3. Frontierland – aveți șansa de a explora Vestul Sălbatic.
4. Adventureland – aventuri cu pirați, suspans și multă distracție.
5. Discoveryland – unde previziunile de viitor ale marilor vizionari prind viață
2. Fantasyland – personajele din poveștile voastre preferate vă așteaptă în această zonă a parcului.
3. Frontierland – aveți șansa de a explora Vestul Sălbatic.
4. Adventureland – aventuri cu pirați, suspans și multă distracție.
5. Discoveryland – unde previziunile de viitor ale marilor vizionari prind viață
Pe hartă sunt marcate toate atracțiile și se specifică pentru cine sunt recomandate în funcție de gradul de dificultate. Peste tot am găsit magazine cu suveniruri, de unde se pot cumpăra, de la căni cu personajele preferate la jucării de pluș, gentuțe sau jocuri care mai de care mai atrăgătoare chiar și pentru cei mari. Prețurile erau destul de ridicate.
Și Walt Disney Studios are o mulțime de atracții interesante mai ales din domeniul cinematografic. Aici am putut merge pe un platou de filmare să vedem cum se realizează o scenă dintr-un film cu efecte speciale. Tot aici am văzut și mașinile, navele și roboții din celebrele filme SF la care ne uităm din copilărie.
Disneyland Paris este un parc destinat familiilor cu copii, o stațiune de vacanță în sine, un paradis pentru cei mici, ce a fost deschis în anul 1992 și se întinde pe o suprafață de 2000 de hectare unde vă așteaptă emoții, aventuri și multă distracție. Bunul gust și atenția oferită detaliilor, au făcut ca parcul să atragă foarte mulți turiști an de an. Este un obiectiv turistic foarte important din Paris unde poți petrece câteva zile fără a te plictisi.
Cel mai mult mi-a plăcut Parada Personajelor Disney despre care am scris într-un alt articol.
Vom lua în calcul această destinatie și pe viitor!
Un loc plin de magie
RăspundețiȘtergere